REGII DACILOR - Partea a doua

  • 🎬 Video
  • ℹ️ Description
REGII DACILOR - Partea a doua 5
Regii geto-dacilor au rămas în istoria lumii prin faptele lor.

Dromihete, cel care l-a învins de două ori pe regele Traciei, Lisimah – fost general în aramata lui Alexandru Macedon – a rămas în istorie mai ales datorită unei lecții pline de înțelepciune dată dușmanilor; Burebista a fost considerat cel mai mare rege trac, conducând un regat de câteva ori mai mare decât România de astăzi; Decebal s-a făcut remarcat în cele mai terbile războaia purtate în acea vreme împotriva Imperiului Roman, imaginea acelor fapte rămânând înscrisă în piatra Columnei lui Traian...

Deși știm unele lucruri despre aceștia, cu siguranță nu știm destul iar munca unor istorici este providențială pentru lămurirea și conservarea informațiilor care ne definesc istoria antică.

Pe această linie se înscrie și cartea REGII DACILOR, scrisă de istoricul Dan Oltean. În cele 1.000 de pagini descoperim multe lucruri pe care nu le vom găsi în cărțile de istorie. Și tocmai de aceea, ele trebuie popularizate.

În consecință, l-am invitat pe Dan Oltean să realizăm două emisiuni despre Regii Geto-Dacilor, pentru ca informațiile inedite pe care le-a descoperit în cele 450 de lucrări pe care le-a consultat în timpul documentării la această carte, ca și ceea ce a descoperit în muzee sau cercetând la pas cetățile geto-dacice, să ajungă la cât mai mulți.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin


💬 Comments on the video
Author

Bravo bravo bravo mā bucur forte mult ca un am murit ca natie si cā încā se mai gāsesc DACi LIBERI. DUMNEZEU sā ne ajute neamul românesc.BRAVO bāieti.

Author — Vali Ionescu

Author

Mai faceți emisiuni în aer liber ! E mai vie astfel

Author — Iacob Ioan

Author

Foarte  frumoasa emisiune felicitari.Sa va dea Dumnezeu putere sa continuati ce ati inceput.Inca o data felicitari.

Author — cosmin gabriel Pop

Author

Asta a fost o calatorie fascinanta in trecutul antic al tarii noastre. Mi-a placut ca ati filmat afara, in aer liber, a adus o senzatie vie & uimitoare. Felicitari & bafta !

Author — Ash

Author

Documentarul acesta este fabulos. Multumiri celor care l-au realizat.

Author — Dorin Birsan

Author

Am descoperit abia acum acest articol și toate celelalte emisiuni de pe YouTube! SUNT DE 2 LUNI CU INTERNETUL, ȘI VREAU SĂ VĂ URMĂRESC INCONTINU !FF.INTERESANT.AM AVUT OCAZIA SĂ CITESC ISTORIA ROMANILOR REALĂ DATORITĂ PROFESORULUI MEU DIN BRAȘOV, DE ISTORIE!!II MULȚUMESC DEȘI TÎRZIU ( NU MAI TRĂIEȘTE) !!

Author — Maria Debreczeni

Author

Blidaru, una din cetatile din antichitate care nu a fost cucerita niciodata de romani. Oare cate civilizatii se pot mandri cu asa ceva, dar deh ca sa mai zicem "domnle, dacii erau barbari" dupa cum ar spune unii.

Author — Steven Wolf

Author

Domnul Dan Oltean este extraordinar, un om foarte destept, dar se exprima cu dificultate, intra in foarte multe detalii, divagheaza de la subiect si asta face foarte greu de urmarit sirul povestii.

Author — WolfGrrl